Proiect
Cămara de toamnă 2025
Descriere
În fiecare toamnă, echipa Hercules se pregătește pentru sezonul rece aprovizionându-se cu legume și fructe și organizând „cămară de toamnă”, astfel încât cei mici să beneficieze de mâncare sănătoasă și gustoasă pe tot parcursul iernii. Pentru noi, echipa de implementare a proiectului Hercules, faptul că preparăm hrana în cadrul centrului, fără a apela la produse conservate din comerț, reprezintă și o modalitate de a folosi resursele în mod responsabil și eficient.
În 2025, voluntari de la Caroli Foods Group (la Centrul Hercules) și ADM (la Centrul BufKids) ne-au sprijinit în completarea cămării cu murături, zacuscă, pastă de tomate și dulcețuri.
Galerie foto














